Wunschbaby Institut Feichtinger

Cadrul legal

Începând cu data de 1 iulie 1992, a intrat în vigoare Legea privind Reproducerea Umană Asistată (Fortpflanzungsmedizingesetz (FMedG)), care reglementează aplicarea diferitelor tehnici de inseminare articială.


Ca urmare, institutul nostru, care beneficiază de o autorizaţie specială, are dreptul de a aplica tratamente FIV pentru cupluri căsătorite şi necăsătorite. Cuplurile necăsătorite au obligaţia de a prezenta informaţii detaliate privind consecinţele legale ale înţelegerii, printr-un act eliberat la judecătorie sau notariat, înainte de începerea tratamentului.
De asemenea, la clinica noastră poate fi aplicată şi fertilizarea cu spermă donată. În toate instanţele, această tehnică necesită un act legal emis de judecătorie sau notariat şi semnat de ambii parteneri.
Din motive legale, în FIV nu pot fi utilizate spermă sau ovule donate, ceea ce reprezintă un mare dezavantaj pentru pacientele de sex feminin. Există cazuri speciale, în care infertilitatea este cauzată atât de o cantitate redusă de spermă, cât şi de tuburi falopiene obturate, sau lipsa ovulelor încă de la naştere, sau ovare îndepărtate sau care nu mai sunt în stare funcţionabilă din cauza unor operaţii, tratament cu radiaţii etc.